LA ZI | 2022-01-11 13:24:44
In memoriam Atilla Kelemen
Cu regret anunțăm că în data de 8 ianuarie 2022 a plecat din viață domnul Atilla Kelemen, vicepreședinte al A.G.V.P.S. din România.
Prin întreaga sa activitate desfășurată de-a lungul a mai bine de două decenii în cadrul A.G.V.P.S. și nu numai, dl. acad. dr. Atilla Kelemen a reprezentat cu profesionalism, pasiune și deosebită dedicație interesele vânătorilor din România, atât în țară cât și pe plan extern, în cadrul organizațiilor internaționale de profil C.I.C. – Consiliul Internațional pentru Vânătoare, și F.A.C.E. – Federația Europeană a Asociațiilor pentru Vânătoare și Conservare, în cadrul căreia, timp de două legislaturi consecutive, a ocupat onorabila funcție de Vicepreședinte pentru relația cu asociațiile naționale de vânătoare din țările din sud-est-ul Europei.
Cu o bogată și variată activitate în plan politic, a deținut cinci mandate de deputat în Parlamentul României și un mandat de europarlamentar în Parlamentul European, dl. acad. dr. Atilla Kelemen s-a preocupat îndeaproape de domeniul cinegetic, în cadrul căruia a vizat atât aspectele privind managementul durabil cât și protejarea și conservarea vânatului, fiind în același timp și un pasionat susținător al mișcării chinologice românești.
Contribuția sa la perpetuarea și dezvoltarea valorilor și a tradițiilor românești în domeniul cinegetic rămân mărturie a unui spirit înalt, deosebit, preocupat permanent de binele și prosperitatea activității de vânătoare și a vânătorilor în România.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!